Alexandrina- partea 1

Alexandrina mângâia cu duioșie capra care abia mai sufla intinsă pe pământul fierbinte si crăpat. - Dă-mi cuțitul din traista, zise Alexandrina baiatului. Acesta ii intinse cuțitul cu ochii in lacrimi și uitându-se in altă parte. Știa ce urmează. Alexandrina se aplecă și sărută fruntea animalului. - Iarta-mă, sopti ea, și infipse adânc cutitul in gâtul animalului. Sângele gâlgâia încet scurgându-se in crăpăturile din pămânutul uscat. Alexandrina mângâia incet animalul in timp ce viața dispărea încet din ochii rotunzi si negri. Iși sterse cu dosul mâinii lacrimile amestecate cu sudoare și cu mișcări precise începu să taie pielea animalului. - Fugi acasă, Steliane, adu-i și pe alde fra-tu și aduceti și cărutul. Pune niște paie in el să acoperim corpul. Și repede! Copilul fugi, bucuros că nu trebuie să fie martor la ce avea sa se intample. Era al doilea an de secetă, pământul era așa de uscat si crăpat încât puteai băga mâna până la cot in crăpături. Soarele ardea nemilos, vântul purta ciulinii uscati de colo colo, cât vedeai cu ochii totul era pârjolit. Doar ici sau colo câte o cruce mare de piatra pusa la vreo groapa comuna din timpul primului razboi mondial mai rupea monotonia. Nu mai era hrana nici pentru vite, nici pentru oameni. Mureau cu toții pe capete. Alexandrina făcu o cruce mare deasupra si se apucă să ciuntească cu greu bucăti de carne din animal. Era așa de slabă biata capră că nici carne nu mai avea pe ea, dar oricât de putină ar fi fost, tot era mai mult decât nimic. Se săturaseră să mănânce știr si iarbă grasă de pe șanțuri, asta era tot ce supraviețuia in arsița verii. Ciorile se invârteau in cercuri largi deasupra ei, simtiseră că era rostul de mâncare. Câteva mai indrăznete se lăsaseră pe pământ și ciupeau din mațele inșirate. - Ho, sari-v-ar ochii de păsări hulpave! A voastră o să fie! Copii se vedeau venind in fugă, târând in urma lor o teleguță din scânduri in care erau niste paie. Alexandrina acoperi stârvul caprei cu paie si ciulini, puse si bucățile de carne in teleguta și le acoperi bine să nu se vadă, isi mai făcu odata cruce si buzele ei murmurara o rugaciune, apucă apoi de teleguță si o pornira spre casă inainte să prindă si altcineva de veste. Oamenii erau flămânzi si ar fi făcut orice pentru o bucată de carne. Se măritase Alexandrina, prost, dar se măritase. Sătulă de slugărit, de bătai si umilințe, plecase după Petre, pe ascuns. Orice altceva părea mai bun decât viața de până atunci. Pe Alexandrina, ai ei au avut-o la bătrânețe când nimeni nu se mai aștepta. Mai avea trei frati, toti insurati la casa lor. Asa că, pentru ea n-a mai fost nimic de dat zestre. Greu să te măriti fără zestre, dar Alexandrina era frumoasă. Frumoasă si aprigă! Nu-i treceai pe dinainte dacă nu erai cine trebuie. Avusese pețitori buni, dar alde frat-su n-au fost de acord. Era bună de slugă pe lângă casă si nici nu cerea simbrie. Apoi dacă ar fi lăsat-o să se mărite ar fi trebuit să-i dea si ei o bucată de pământ, vreo doua pogoane.